Sansa pentru Celrom! O firma din Mehedinti este interesata de fostul combinat
O firmă din Mehedinţi este dispusă să cumpere fostul combinat CELROM şi să-l redeschidă. Reprezentanţii societăţii comerciale sunt dispuşi să ofere pentru achiziţia combinatului peste 12 milioane de euro. Au depus şi garanţia de 1 milion de euro şi aşteaptă acum ca adunarea generală a creditorilor să îşi dea acordul pentru tranzacţie.
Activitatea la fostul combinat de celuloză şi hârtie poate fi redeschisă! O firmă din Mehedinţi a depus o ofertă de cumpărare a societăţii. Intenţionează să ofere aproape 12 milioane de euro şi garanţii ferme că va fi repornită producţia. Pentru ca acest totul să devină realitate mai este de trecut un hop, adică votul adunării creditorilor: „pe data de 18.01 a fost depusă o ofertă la 50% din avelaure, a depus deja şi garanţia de 1 milion de euro, urmează să vedem ce spune adunarea AGA, în mod normal lichidatorii nu ar vea ce să comenteze. Aşteptăm să vedem dacăcurs acestei oferte care prevede şi continuarea fluxului la CELROM” ne-a declarat Nicolae Cretu, strungar Celrom.
Primăria Drobeta Turnu Severin are de recuperat de la CELROM aproape 1 milion de euro. După o consultare cu reprezentanţii sindicatelor, primarul Constantin Gherghe a dat asigurări că va vota pentru vânzarea societăţii şi redeschiderea activităţii: „a fost primarul care a mers cu noi şi la AVAS, când am pichetat sediul şi noi avem încredere că ce va propune dumnealui se va pune în practică. Vrem să pornim un combinat care a fost oprit abuziv acum patru ani de zile şi care asigura locuri de muncă pentru 400 de persoane, de salariaţi” a precizat Gheorghe Talianu, lider de sindicat Celrom. „De asta am invita aici şi reprezentanţii sindicatului pentru ca noi să putem vota în aga, conform dorinţelor şi intereselor salariaţilor. Vrem să se reeschidă activitatea, în primul rând pentru a-şi recupera banii salaraiţii” ne-a declarat primarul orasului, Constantin Gherghe.
Prin vânzarea combinatului la preţul de peste 12 milioane de euro, majoritatea datoriilor CELROM-ului ar fi recupeate. Prin repornirea activităţii, foştii salariaţi se vor întoarce la locurile de muncă. Poziţia primăriei în AGA va fi supusă şi votului consilierilor în cadrul unei şedinţe de consiliu local de îndată.







